Sunt chiar ei, cei pe care îi numim adeseori, într-un sens prea restrâns, clasa politică, avându-i în vedere, mai ales, pe cei din parlament, din guvern și de la vârful partidelor. Uităm însă de elitele numite și nealese din justiție, armată, servicii secrete, poliție, învățământ, cultură și sănătate, din cultele religioase, la fel cum trecem cu vederea protipendada județeană și locală, deopotrivă politică și administrativă. Lor trebuie să le adăugăm intelectualii publici, jurnaliștii, influencerii și numeroșii activiști ONG, măcar pentru faptul că principalul lor scop este influențarea deciziei politice, și de asemenea oamenii de afaceri și leadership-ul executiv al marilor corporații.
Dacă lucrurile ar sta așa, mi s-ar putea replica, pe bună dreptate, că doar freelancerii și casnicele ar rămâne în afara sistemului. Ce fel de sistem, ce fel de stat paralel este acesta, atât de cuprinzător?
Este unul întemeiat pe acordarea și schimbul de favoruri, pe loialități și pe obligații personale reciproce, un mecanism informal ce lucrează nestânjenit chiar în interiorul instituțiilor publice și în întreaga societate.
Favorul nu este doar un concept moral, asociat cu acordarea sau primirea nemeritată, sau în anumite cazuri meritată, a unor avantaje. În lumea în care trăim, el este în primul rând un mecanism social, chiar dacă își păstrează și dimensiunea morală. Dar nu dimensiunea morală ne interesează aici. În cazul celor care se află poziții publice, oricât de modeste sau de înalte, principala caracteristică a favorului ca mecanism social este că transformă relațiile impersonale, birocratice, administrative, contractuale sau profesionale, specifice instituțiilor moderne, în relații personale, de la om la om, orientate spre obținerea unor beneficii reciproce, atât în interiorul, cât și în exteriorul acestora: „Ești om cu mine, sunt om cu tine”.
În acest fel, regulile generale, aplicabile tuturor în mod echitabil, sunt înlocuite de criterii particulare, dependente de relațiile dintre persoane. Relația instituțională este substituită de schimbul personal de favoruri și beneficii: „Îmi dai, îți dau și rămânem prieteni”.
Deși favorul poate presupune șpaga și alte forme de corupție, pe care adesea le și încorporează, el se deosebește de acestea prin faptul că generează relații stabile de reciprocitate și dependență, adesea și de loialitate, între persoane aflate în poziții instituționale care le-ar cere imparțialitate: „Astăzi pentru mine, mâine pentru tine”.
Favorurile nu se dau doar, ci se și pretind, atunci când cel care o face știe că are în portofoliul funcției această șansă: „Știi cine sunt eu?” Etc.
De aceea, nu este neapărat nevoie să presupunem existența unor grupuri care subordonează strategic instituțiile publice și le transformă în simple instrumente ale intereselor proprii. Este posibil ca mulți dintre cei care acordă, primesc sau revendică favoruri, numeroși, foarte numeroși, să nu urmărească o asemenea subordonare, ci să coopereze spontan și tacit în vederea menținerii și reproducerii mecanismului însuși. Ei se pot mulțumi cu conservarea sau îmbunătățirea condițiilor politice și instituționale care fac posibil schimbul de favoruri și beneficii, evitând în același timp coalizările prea strânse, susceptibile să facă prea scurte și rigide filierele de favoruri în care sunt integrați. În acest mediu, al favorului replicat de la unul la altul, individualist în fond, unii, cei doar ambițioși, vor căuta întotdeauna să acapareze câte mai multe dintre pozițiile înzestrate cu cele mai bune portofolii de favoruri pentru interesele lor, în timp ce alții, aventurierii, vor risca totul pentru a ajunge în cele mai promițătoare funcții, la vârful puterii politice și administrative. Politica, în sensul cel mai larg, care include toate categoriile pe care le-am menționat ca făcând parte din sistem, este mediul perfect pentru aceasta.
Dacă lucrurile stau astfel, atunci sistemul se încheagă și se activează prin schimburi de favoruri ce apropie și despart indivizii în circuitul oportunităților, al loialităților și al beneficiilor. Lent și pe termen lung în perioadele de rutină politică, rapid și oportunist în perioadele care cer mobilizare politică. Un exemplu clar de asemenea activare, traversând toate instituțiile, de la vârful statului până pe Facebook și Youtube, cu viteza curentului electric, l-am avut în cursul actualei crize politice, în procesul formării eșuatelor guverne Tomac și Veștea. În câteva zile, unul dintre lanțurile de relații personalizate și loialități a devenit mai vizibil ca oricând, sudându-se instantaneu, pentru ca apoi să se risipească, aproape la fel, ca un fum.
Prin urmare, sistemul nu seamănă cu un edificiu prevăzut cu o cupolă, în interiorul căruia consilii, șefi sau chiar un lider suprem elaborează strategii și coordonează executanții. El se aseamănă mai degrabă cu stolurile de păsări care se rotesc în văzduh, descriind valuri unduitoare și căutând neîncetat geometria cea mai potrivită pentru a se năpusti asupra lanului ori a viei. Fiindcă, dincolo de favorurile care îi constituie principiul de funcționare, arhitectura distribuirii acestora rămâne, prin însăși natura ei, instabilă, aramjându-se în funcție de oportunități și momente.
Prin aceasta, nu vreau să spun că serviciile de informații, poliția sau justiția, n-ar avea un rol important în circuitul favorurilor și al beneficiilor, vital până la urmă, de vreme ce în portofoliul lor se află un favor de neprețuit, acela al constrângerii și al coerciției fizice sau al absenței acesteia. Totuși, chiar și acest favor al enforcement-ului, putem presupune, deși posedă un potențial aparte de a genera ierarhii acolo unde acestea nu își au locul și de a se proiecta asupra tuturor sferelor publice, nu ar trebui, fie și numai din rațiuni de eficiență a tuturor pozițiilor instituționale care îl formează, să constituie altceva decât o verigă a lanțului comun al schimburilor de favoruri, bazat, asemenea tuturor celorlalte, pe conversia poziției instituționale în obligații reciproce și relații de dependență.
De asemenea, nu vreau să spun nici că toți cei incluși în categoriile menționate de la început ale clasei politice sunt parte a sistemului, a statului paralel. Deși, întru-n fel, da, sunt parte a sistemului, pentru că de aceea sunt numiți de ceilalți „bugetari”, adică prin firea lucrurilor se pliază pe mișcările învăluitoare ale filierelor de favoruri și beneficii. În același timp, cei mai mulți, rămân departe de filierele cu adevărat ample și productive, în așteptare, indiferenți sau implicați doar în mod accidental și izolat. Dar și gata de mobilizare.
Romulus Brâncoveanu
