Dacă există sistemul, atunci acesta nu se simte prea bine. Ideea de sistem sugerează controlul și mecanicitatea mișcării angrenajului politic, printre altele. Dacă este așa, atunci șeful sistemului, cel care ar trebui să fie primul lui beneficiar, trece prin mari dificultăți nereușind să-și impună propriul guvern. Sau trage de timp, cu speranța de a obține un control mai mare și mai strict, al său asupra sistemului și al acestuia asupra întregii societăți?
Ideea de stat paralel pare totuși mai potrivită pentru a înțelege ce se întâmplă. Episoadele Pahonțu și Mikonos sunt bune argumente în acest sens. Ea sugerează că dincolo de ceea ce se întâmplă pe scena politică, de ceea ce apare pe afișul piesei, adevărata reprezentație, din care la noi ajung ecouri sau nedeslușite părți ale acesteia, se petrece în culise – scenariul, regia, punerea în scenă și, de ce nu?, distribuția fiind altele decât acelea din spectacolul la care noi asistăm. Dacă este așa, atunci în culise e mare vânzoleală, de vreme ce zarva ajunge la noi, iar cei ce trag sforile cortinei ba îi ridică un colț, ba trag de ea imediat la loc, ca să nu fim cu totul surprinși de lumea de afară, la terminarea piesei și la ieșirea din teatru.
Romulus Brâncoveanu