Avem nevoie de concepte pentru a desemna realități pe care le observăm, le simțim sau pur și simplu ni le imaginăm ori le construim. Când încercăm să le exprimăm în cuvinte, fără sprijinul conceptelor, asemenea realități devin și mai neclare decât reprezentarea inițială pe care am dorit să o comunicăm. Atunci când avem de-a face cu asemenea reprezentări pentru care nu avem concepte și uneori nici cuvinte, improvizăm sau epatăm.
Mijloacele pot fi variate. Folosim superlativul acolo unde el există deja, scriem cu majusculă acolo unde nu se cere, recurgem la un limbaj scatologic, sexual sau injurios acolo unde ar fi nevoie de puțină rigoare. Facebook-ul este plin de asemenea încercări.
Lucrurile se complică și mai mult atunci când pentru realități noi, fie și doar imaginate, din sfera politică, încărcăm cu semnificații aparte termeni mai vechi, „sistem” și „antisistem”, „progresism”, „conservatorism”, „colonie”, „extremism”, „fascism”, „comunism”, „plusvaloare” sau inventăm alții noi, prin improvizare, „soroșism”, „neocomunism”, ‘suveranism”, „stat paralel”, „penali”, „hashtagiști”, „reziști”, „globalism”, „bugetari”, „speciali”, „sexomarxiști” etc. Ne orientăm și ne confruntăm în baza acestora, uneori violent, fie verbal, fie chiar în stradă. Este greu de spus cum sunt validate social asemenea constructe, deși diferite teorii ne stau la dispoziție. Putem însă constata că producerea și validarea lor nu mai reprezintă de mult un proces intelectual derulat public și în interiorul sistemului de învățământ, ci unul popular, de masă, accelerat și amplificat de rețelele sociale.
Nu acesta mi se pare însă aspectul cel mai important. Observația pe care o fac este că trăim într-o lume în care realitatea politică în care ne mișcăm este tot mai des croită după asemenea concepte improvizate. Iar improvizația lingvistică și conceptuală tinde, la rândul ei, să producă o realitate din ce în ce mai confuză și mai conflictuală.
Nu cred că pacea socială poate fi adusă de un discurs politic mai analitic. Sau măcar că inteligibilitatea socială ar crește în mod serios ca urmare a unei utiliză consecvente a înțelesurilor unui concept. Lucrurile au stat, pesemne, întotdeauna la fel. Ce înțelege un muncitor obișnuit prin „luptă de clasă” și un mic întreprinzător prin „stat minimal”? Are activistul ONG o înțelegere mai bună a unor asemenea noțiuni? Dar bancherul? Și, până la urmă, contează utilizarea lor riguroasă în viața de zi cu zi?
Faptul că disputele și conflictele se nasc și se poartă în cadrul și în numele unor concepte insuficient clarificate nu înseamnă însă că o parte a cauzei lor nu se află tot acolo, în neclaritatea lor. În orice caz, în viața publică și politică de la noi, perpetua improvizație retorică reprezintă cu siguranță una dintre cauzele importante ale blocajelor și conflictelor de tot felul și ale confuziei cotidiene în înțelegerea evenimentelor. Un observator mai independent ne-ar spune că am ajuns să ne luptăm cu propriile noastre confuzii și că această ceață în inteligibilitatea socială ne împiedică deja să ne mai guvernăm, să ne mai reformăm și să ne mai imaginăm împreună.
Romulus Brâncoveanu