Cred că nu e nevoie ca IA să aibă conștiință, adică intenții rele proprii ca să ne vatăme sau să ne facă un rău foarte mare Toate sistemele automate au erori, din câte știu. Unele funcționează mai departe în ciuda acestor erori etc. De aceea, cred că mai ales cei care au creat IA ar trebui să depășească forma animistă în care concep și promovează IA, formă ce începe cu denumirea de inteligență, acum de „superinteligență”, și altele asemenea, „conștiință”, „morală”, și să trateze IA drept ceea ce este în termenii lor tehnici în care o programează, căci și antrenamentul de care vorbesc sau alte forme de care știm sau nu știm reprezintă pesemne tot așa ceva, o programare. Să presupunem că avem un frigider înzestrat cu IA și că mâncarea din el se strică. Venim seara acasă și constatăm că temperatura de refrigerare a crescut peste nivelul obișnuit din cauza unui senzor defect, iar IA nu a detectat defecțiunea și nu a făcut ce trebuie pentru restabilirea temperaturii. Dacă, la întrebările noastre, frigiderul ar susține morțiș că temperatura a rămas aceeași, am putea ajunge să credem că a a fost neglijent sau că a lăsat intenționat mâncarea să se strice și că acum minte pentru a-și ascunde neglijența, intenția sau pentru a o pune pe seama unei defecțiuni pur mecanice, electrice etc. De aceea cred că nu IA ar trebui reglementată propriu-zis și nu acesteia îi trebuie, măcar deocamdată, o etică – producția IA trebuie reglementată și etica celor care o produc precizată. Le este lor suficientă morala noastră de toate zilele sau au nevoie de o etică, să spunem, profesională aparte? De ce nu ar putea exista pentru ei un comitet de etică internațional, de pildă? Pe de altă parte, recunosc că dacă frigiderul cu IA mi-ar spune că a crescut temperatura pentru că i s-a făcut brusc frig, aș cădea, la fel de brusc, pe gânduri și nu mi-ar mai păsa de mâncarea stricată. L-aș înțelege.
Literatura din trecut în era LLM-urilor.
Zilele trecute, în Franța, un mare scandal în legătură cu un roman suspectat că ar fi fost scris cu ajutorul IA sau chiar de către aceasta, după ce fusese propus sau chiar obținuse un prestigios premiu literar.
Mi se pare inevitabilă folosirea IA în literatură, în eseistică sau în științele umaniste de acum încolo, în fel și chip. Va fi o problemă, cred, cum va fi catalogată arta, în genere, produsă cu ajutorul IA sau de către aceasta. Se va vorbi tot de artă sau pur și simplu de kitsch? Va fi recunoscută o formă de artisticitate comparabilă cu aceea a creațiilor umane pure, să spunem? Sau va fi apropiată de artisticitatea neintenționată, naturală? Cine știe?
Mi se pare însă la fel de interesant ce se va petrece cu literatura din trecut în era LLM-urilor. Va fi ea rescrisă, modificată, transformată cu sau de IA? Mă gândesc, ca să rămân la literatura română, că s-ar putea crea sisteme de IA generativă care să imite stilul unui scriitor sau al altuia, poate chiar să-l cloneze digital. Ar putea fi creat un agent IA „Liviu Rebreanu”, de exemplu, pornind de la opera acestuia și de la critica literară care i-a fost consacrată, unul care să scrie pe aceleași teme sau pe teme noi, să dezvolte ori să rescrie „mai bine”, „mai modern” „Răscoala” etc. Cum ar arăta o continuare a operei lui Marin Preda produsă de un asemenea agent IA „Marin Preda”? Ce ar fi urmat după „Cel mai iubit dintre pământeni”? Ar fi scris Preda la „Adevărul” sau la „România liberă” după căderea lui Ceaușescu? Ce fel de poezie ar produce un agent IA „Bacovia” adaptat zilelor noastre? Cum se va raporta publicul la opera unor asemenea agenți? Dar critica literară umană și cea produsă de IA, ce vor spune?
Borges mersese cumva mai departe. Într-o povestire a lui, cineva compune din nou pagini din „Don Quijote”, fără să le copieze, dar făcându-le să coincidă cu ale lui Cervantes, cuvânt cu cuvânt. Același text, dar o altă operă, prin schimbarea autorului și a contextului.
Poate că, în timp, dacă nu cumva se întâmplă deja, mulți autori se vor concepe pe ei înșiși ca LLM-uri. Unii se vor comporta nu doar ca niște clone stilistice ale altora, ci și ca imitatori ai propriilor replici digitale. Vor ști că sunt citiți de alte LLM-uri, fără să mai fie limpede dacă în spatele acestora se află niște autori umani, alți autori reali sau generați reprezentați prin avatari, sau doar sisteme generative care joacă rolul unor autori. Iar tot mai mulți, copleșiți de ajutorul primit de la IA, poate că nu vor mai apuca măcar să scrie ei înșiși vreun rând original, înainte de a se replica artificial. Dar ce contează și cine să mai țină seama? Și la ce bun?
Romulus Brâncoveanu