La noi, termenul de politizare a justiției se referă, de regulă, fie la utilizarea justiției în scopuri politice de către puterea politică, fie la lezarea independenței acesteia prin intervenția factorului politic în organizarea și administrarea sistemului judiciar, în primul rând prin numirile în organismele sale de conducere.
Există însă și reversul acestui fenomen – juridiciarizarea politicii. Termenul ar însemna nu doar simpla folosire a justiției de către actori politici, ci intervenția justiției în politica propriu-zisă, amestecul ei în soluționarea conflictelor politice sau chiar în exercitarea puterii. Există destule exemple, atât în democrații consolidate, cât și în regimuri cu o democrație mai degrabă de fațadă. Cele mai cunoscute sunt Mani Pulite în Italia și Lava Jato în Brazilia. În Statele Unite, procesele care au vizat cea de-a doua candidatură a lui Trump pot fi privite, în parte, și din această perspectivă.
La noi, iată că intervenția justiției în politică pare să ajungă la nivelul luptelor facționare din interiorul partidelor. Ceea ce, într-un anumit sens, intră în logica ridicolului pe care îl capătă uneori politica românească dar, în altul, trece dincolo de ea. Căci dacă în Italia și Brazilia justiția s-a constituit într-un actor politic, poate ilegitim, invocând obiective de interes public, la noi ea pare să intervină în primul rând în interes de corp, pentru conservarea propriilor poziții și privilegii. Cel puțin aceasta e percepția care a început să se dezvolte într-o mare parte a opiniei publice.