Președintele Nicușor Dan nu se consideră nici parte a problemei, nici parte a soluției în criza politică majoră prin care trecem. De aceea de două-trei conferințe de presă încoace singura sa străduință pare să fie aceea de a-i convinge pe jurnaliști să meargă la ușile partidelor și să-i întrebe pe liderii lor de ce nu reușesc să formeze un guvern.
Nicușor Dan crede că partidele nu se grăbesc să găsească o soluție fiindcă urmăresc doar interesul lor în perspectiva alegerilor din 2028. La fel de bine însă s-ar putea spune și despre președinte că nu acționează cu hotărârea necesară, fiind preocupat la rândul său de perspectiva unei suspendări. Teama lui de suspendare și calculul politic pe termen lung al partidelor sunt, împreună, două dintre sursele importante ale crizei.
Interesele partidelor și ale lui Nicușor Dan de a-și conserva puterea pe termen mediu sunt, desigur, legitime. La fel de legitime sunt, prin firea lucrurilor, și interesele indivizilor sau ale diferitelor grupuri care profită de pe urma acestei crize. Dar și cetățenii, luați individual sau împreună, au interesul lor la fel de legitim de a-și urmări propriul bine, în pofida crizei.
Între atâtea legitimități concurente, președintele riscă să uite tocmai interesul în numele căruia își exercită funcția și pe care nu încetează să-l invoce: interesul național. Despre acesta se spune că este greu de definit și de identificat în fiecare împrejurare. Dar un lucru este sigur în această criză: el nu poate fi redus la interesul președintelui de a evita suspendarea și nici la interesul partidelor de a-și conserva puterea.